Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
8 janvier 2014 3 08 /01 /janvier /2014 13:31

Cea mai importantă Dietă de la Turda a avut loc între 6 -13 ianuarie 1568. Rezultatul acestei Diete a fost Edictul de la Turda, care proclama pentru prima oară în lume libertatea conştiinţei şi a toleranţei religioase (N.B.: de fapt, nu proclama "libertatea toleranţei", ci, numai, "toleranţa"!).
A fost semnat şi promovat de către Ioan Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei. Decretul a fost emis pentru a nu se ajunge la lupte religioase sângeroase care domneau între oamenii de diferite religii.
 
Astfel, Dieta de la Turda decreta:
„Măria-Sa, Domnul Nostru, precum a hotărât în adunările precedente împreună cu ţara şi obştea în privinţa religiei, aşa şi în adunarea de faţă reafirmă cum ca predicatorii să propovăduiască evanghelia pretutindeni, fiecare după credinţa lui, şi obştea dacă-l vrea, bine, dacă nu, nimeni să nu-l oblige, căci ar tulbura liniştea sufletului său, dar să ţină predicator a cărui învăţătură îi place. Şi pentru aceasta nimeni dintre superintendenţi, nici alţii, să nu încerce a-i vătăma pe predicatori, nimeni să nu fie ocărât pentru religie de nimeni, aşa cum am hotărât în constituţiile precedente. Nu i se permite nimănui, ca pentru învăţătură să ameninţe pe cineva cu privarea de libertate sau funcţie, căci credinţa e darul lui Dumnezeu, ce vine în urma auzirii, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu.”
 
(In: Erdélyi Országgyűlési Emlékek, vol. II, pag. 343.)

Textul original al decretului de la Dieta din 1568 se află la Muzeul Brukenthal din Sibiu)

Din păcate, respectivul edict nu includea şi pe ortodocşi.

 

Edictul de la Turda - 1568

Partager cet article

Repost 0

commentaires

pageRank

Display Pagerank

A La Recherche De L'article

The Friend I need, it's my Friend indeed

If you find my work useful, if you want to encourage me to continue, you can do it by donating

Archives