Turda - Centrul istoric
Azi în municipiul Turda este apreciată ca "centru istoric", Piaţa Republicii, completată recent cu zona Pieţei 1 Decembrie 1918. Aici se găseşte ponderea patrimoniului arhitectural-istoric.
Nucleul istoric medieval este considerat cel din jurul bisericii plebane, adică biserica romano-catolică din Piaţa Târgului (azi P-ţa Republicii) piaţă orientată nord-sud, sub formă de fus, rar întâlnită la pieţe europene istorice - ca rezultat al condiţiilor geografice - azi foarte apreciată de specialiştii branşei. Acest spaţiu urban urmărea traseul Văii Racilor şi linia drumului comercial al epocii - azi drumul european E60. În jurul acestui spaţiu s-a format reţeaua stradală şi alte pieţe de târg care la sfârşitul sec. 19 încă marcau periferiile oraşului (limita nordică - piaţa din jurul bisericii din Turda Nouă, azi P-ţa Basarabiei, colţul sud-estic piaţa de fân, azi P-ţa 1 Decembrie 1918, partea sud-vestică piaţa de lemne, azi P-ţa Romană, cele din urmă pieţe fiind legate prin str. Eclesiei, azi str. Libertăţii, iar în paralel cu Piaţa Târgului. La vest se situau străzile Cizmarilor, azi str. Dr. I. Raţiu, şi str. Mică, azi G-ral Drăgălina, aceste zone n-au păstrat însă cadrul construit valoros urbanistic (toponimii vechi după Orbán Balázs şi Cartea Funciară Turda).
Din păcate frenezia „libertăţii” după anul 1990 a slobozit exprimarea investiţiilor cu orice preţ, astfel că orice investitor care nu apreciază patina monumentelor istorice – de la proprietarul unei case mici, dar purtătoare de valori arhitecturale, până la proprietari ale unor edificii, ca de ex. Vila Mendel - fosta Casă a Armatei sau fosta Fabrică de bere (fabrica de malţ şi bere Mendel, cea care avea sigla iniţială cu ursul care bea berea şi în a cărei incintă se situa clădirea P+1 cu funcţiunea :„casa berii”– a.c.1756, clădire demolată în 2006 mulţumită proprietarului, pentru a face loc unui mall turdean) – poate sau încearcă să scape de acest fond construit valoros.
Centrul, azi aflat pe lista monumentelor istorice ca şi ansamblu urban – conf. Ordinului Ministerului Culturii şi Cultelor nr. 2.314/8.07.2004.– referitor la municipiul Turda, sub cod 1302 CJ-II-m-B-07797 • Ansamblu urban municipiul Turda sec. 18-19, cu zona delimitată de: limita de parcelă din str. Avram Iancu nr. 10 şi 12, fundul de parcelă str. Avram Iancu nr. 10-2, str. Castanilor front nordic, str. Axente Sever front estic, str. Gh. Lazăr front estic, str. Gelu front estic, pârâul Racilor între str. Gelu şi piaţa 1 Decembrie 1918, fundul de parcele din P-ţa 1 Decembrie 1918 front estic, fundul de parcele din P-ţa 1 Decembrie front vestic până la pârâul Racilor, P. Racilor mal drept între P-ţa 1 Decembrie 1918 şi str. Mihai Eminescu, P. Racilor malul drept, de la str. M. Eminescu până la fundul de parcelă din str. Avram Iancu nr. 9, limita de parcelă str. Avram Iancu nr. 11.
Citiţi continuarea acestui interesant material în revistaorasul.ro, Anul 3. Nr. 9 - (1/2008),Oraşele noastre,Sara VASS
Sugestii de lectură: A plecat si Mircea, Am enervat mult lume afirmand adesea..., Buna, Zamfir!, Calul - prieten de nadejde,Cerc vicios, CNPfobie sau necesitate?, De la altii adunate, Despre capitulare si recapitulare..., Mereu am fost globalizati, ..., Personaje politice sub masca, Povestea roadelor toamnei..., Sa protejam un cuib de barza, Una dintre postarile mele..., Zam Fir Pop, Ziua Crucii..., A plecat si Mircea, Cei mai cunoscuti bloggeri din Turda si Campia Turzii, Let s Do It, Romania!, ed. 2011, la Campia Turzii si Luna, Rusinica!!!, Un blogger merita ajutorul bloggerilor,