Măgina ar putea fi un nume de femeie frumoasă, dorită. Dar, este un nume de sat.
Mai mult, este un nume de mănăstire, nu prea vizitată, mai ales din cauza poziţiei retrase, într-un fund de vale, în munte.
Aşa cum îi stă bine unei mănăstiri. O mănăstire veche, chiar.
O mănăstire ce dăinuie, împotriva tuturor vicisitudinilor, oamenilor şi vremilor, de patru secole. Cel puţin. Am reuşit - în sfârşit, după mai bine de patru luni! - să ajung, din nou, pe-acolo.
Ca un reporter bine informat, vizita mea la Măgina se datorează unei informaţii primite: încă o casă de lemn, veche de vreo două secole, se mută din satul Râmeţi, în Măgina, în curtea mănăstirii.
Prin osârdia Părintelui Stareţ Serafim şi prin truda meşterului Aurel Olteanu, cel care a
contribuit decisiv, cu meşteşugul său, şi la mutarea casei lui părinteşti în curtea
casei parohiale din Măgina.
Cu Mănăstirea Măgina m-am întâlnit, încă, din Aiud. În gangul de intrare în Cetatea din mijlocul oraşului, un panou informativ te ispiteşte cu informaţii despre mănăstire.
Pentru comoditatea celor care vor veni cu maşina la mănăstire, la intrare, este în curs de amenajare, o parcare. Etajată pe trei terase, inteligent şi spectacular create în configuraţia înclinată a terenului.
Casa de la munte
În curte, poţi observa un morman de grinzi şi altul de pietre. Grinzile, cu afumătura şi varul multor decenii pe ele, sunt stivuite în locul ales pentru viitorul Muzeul al Icoanei. Demontată, casa aşteaptă vremea prielnică pentru remontare. Piatra de fundaţie este şi ea aleasă cu grijă şi adusă în curtea mănăstirii.
Vise de stareţ
Am stat de vorbă cu Părintele Serafim, mai bine de un ceas, despre acest proiect şi despre altele. Aproape singur, se luptă cu birocraţia şi lipsurile financiare. Nnu numai să păstreze Mănăstirea, ci, să o sporească în frumuseţe şi valoare, întru împlinirea menirii sale de lăcaş de credinţă şi focar de cultură, deopotrivă.
Părintele îmi spune că, pentru oamenii de la munte, din satul şi zona de unde a pogorât casa, erau legaţi, tradiţional, de mănăstire.
Nu aveau preot în sat - sate mici, risipite peste coame de munte, pe văi, unde oamenii abia îşi duceau traiul, şi veneau la mănăstire ca ... acasă.
Poate, unii îşi au aici, în cimitirul mănăstirii, strămoşii.
La şcoala de la mănăstire, veneau învăţăcei, chiar şi de pe Târnave.
Muzeul Icoanei Ortodoxe
Proiectul în derulare este casa străveche, de vreo două secole, demontată din Râmeţi - sub coordonarea lui Aurel Olteanu - şi care se va reconstrui în curtea mănăstirii. O măicuţă de la Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, ca moştenitoare a casei, a donat-o aşezământului de la Măgina. Casa va fi acoperită cu şiţă (şindrilă). Toată casa a fost edificată numai din lemn, piatră şi paie. Lemnul a fost prelucrat numai din bardă. Chiar şi cuiele fiind din lemn.
Casa va adăposti proiectul drag sufletului stareţului: un Muzeu al Icoanei, pe sticlă - într-una dintre încăperi - şi pe lemn - în cealaltă. Ca rol, muzeul nu
se va limita la prezentarea icoanelor, ci, se doreşte a deveni un centru de îndrumare, o adevărată şcoală pentru iconari. 
Părintele Serafim face apel la cei care deţin astfel de obiecte, la cei care le crează ori le colecţionează, pentru donaţii.
Deocamdată, colecţia cuprinde patru icoane, vechi şi valoroase. Mai există, la Muzeul Arhiepiscopiei de la Alba Iulia, o icoană, provenită de aici - realizare din 1744 a lui Sofronie de la Cioara -, care, după restaurare, va reveni acasă, la Mănăstirea Măgina!
Clădirea nouă e şubredă
O altă problemă, ce dă nopţi de nesomn şi dureri de cap Părintelui Stareţ, este clădirea chiliilor şi administraţiei.
În intenţie, la etaj, s-ar fi amenajat camere pentru oaspeţi, ar fi fost o şansă în administrarea, din punct de vedere financiar, a mănăstirii.
Dar, clădirea este în pericol.
Construită cu vreo zece ani în urmă, pe o fundaţie şubredă, clădirea a acumulat crăpături înfiorătoare în ziduri!
Banii s-au cheltuit, fără ca proiectantul şi constructorul să ia seama de particularităţile terenului.
Vă ademenesc cu imaginea mănăstirii, văzută de pe dealul din
dreapta văii Măginei
Nu pot încheia povestea vizitei mele la Mănăstirea Măgina, decât cu îndemnul: vizitaţi-o! Nu veţi regreta, mai ales, dacă veţi avea şi privilegiul să schimbaţi câteva cuvinte cu Părintele Stareţ Serafim şi să-i primiţi binecuvântarea. Apoi, vă asigur că, pentru o a doua vizită, nu veţi mai avea nevoie de îndemnul meu!
Articolul este preluat de pe blogul Zamfir Turdeanu'
