Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
8 février 2013 5 08 /02 /février /2013 19:18

- continuare la Terenul Catedralei Turda

 

Am mai avut plăcerea să văd ciorne scrise de Jovian Murăşan, Protopopul şi Parohul local, ctitor al Catedralei turdene, precum şi un registru cuprinzând şedinţele Consiliului parohial, pe perioada 1914 – 26.

Părintele Gotea mi-a citit ciorna discursului pregătit de Jovian Murăşan pentru solemnitatea punerii pietrei de temelie la ridicarea Catedralei:

 

Partager cet article
Repost0
7 février 2013 4 07 /02 /février /2013 20:08

M-a contactat Părintele Gotea, Preot Paroh la Catedrala Turda, pentru a-mi arăta acte din istoria bisericii.

 

Biserica Ortodoxă a cumpărat terenul (“288 stingini” pentru “5205 lei”) de la Primăria Turda, cu o clauză ce prevedea retrocedarea terenului, dacă se renunţă la ridicarea bisericii. Actul – întocmit la “20 Novembre 1920″ – îi are, printre semnatari, pe Primarul Juliu Genţiu şi pe Protopopul şi Parohul local Jovian Murăşan şi terenul a fost întăbulat la 28 aprilie 1921. După punerea pietrei de temelie.

Demersul Părintelui Gotea vine pe fondul existenţei pe internet a unor afirmaţii, conform cărora, “Biserica Greco-Catolică ar fi donat terenul respectiv”. Din actul prezentat în imaginea alăturată, respectiva afirmaţie se dovedeşte a fi neconformă cu adevărul.

 

 

Vă prezint cele patru pagini ale actului de vânzare-cumpărare a terenului pe care se află Catedrala din Turda:

 

terenul-cat-1.jpgterenul-cat-2.jpgterenul-cat-3.jpgterenul-cat-4.jpgDocumentele merită a fi studiate în detaliu, drept care au fost copiate în mai multe exemplare, care urmează a fi remise celor în măsură să le valorifice din punct de vedere istoric. Mie mi-a fost rezervată onoarea şi plăcerea de le face cunoscute.

Partager cet article
Repost0
25 août 2012 6 25 /08 /août /2012 17:02

Dacă nu am mai putut merge la Mănăstirea cea nouă a Petridului, denumită astăzi

Mănăstirea "Schimbarea la faţă" - Cheile Turzii

vă aduc, de pe pagina web a mănăstirii, un text de actualitate:

 

Mănăstirea astăzi
text de Părintele Teofil, Stareţul Mănăstirii Cheile Turzii


Desi trecuse aproape o jumatate de secol, cei care au stiut de existenta si importanta acestei manastiri n-au uitat-o, si în adîncul sufletului lor, voiau sa o vada din nou ridicata, cu turlele spintecînd cerul si sa-i auda dangatul de clopot ce cheama spre împreuna rugare. Asa se face ca în 1997 preotul Vasile Stiopei de la Parohia Oprisani II Turda, ctitor a trei locasuri sfinte în oras, se hotaraste sa refaca vechea manastire de la Cheile Turzii, secondat de doi tineri studenti teologi: Rares Moldovan si Horatiu Borza.

http://www.manastireacheileturzii.ro/img/teofil.gifArhiepiscopia Ortodoxa a Vadului Feleacului si Clujului, prin purtarea de grija a Înalt Preasfintitului Arhiepiscop Bartolomeu Anania a facut demersurile necesare pentru obtinerea aprobarii din partea Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Acesta în sedinta de lucru din 15-16 decembrie 1998 a examinat propunerea ierarhului clujean si, în temeiul prevederilor art. 76 din Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Române a hotarît aprobarea reînfiintarii Manastirii Schimbarea la Fata din zona Cheile Turzii, judetul Cluj, cu destinatie pentru calugari, urmînd a se organiza si functiona potrivit rînduielilor canonice, statutare si regulamentare ale Bisericii noastre. Actul numarul 6247/21 decembrie 1998 este semnat de Preafericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române si Presedintele Sfîntului Sinod .

Prin donatiile unui numar de credinciosi s-a creat o buna parte din baza materiala si financiara necesara reconstruirii manastirii pe terenul concesionat gratuit de primaria comunei Petrestii de Jos. Ba mai mult, s-a gasit si un vietuitor pentru reînceputul vietii calugaresti în aceste locuri, în persoana monahului Teofil Popescu, fiu al orasului Turda. Calugarit la Manastirea Cozia, la propunerea P.C. Arhimandrit Vasile Flueras, exarhul manastirilor din Arhiepiscopia Clujului, monahul Teofil a acceptat sa se întoarca acasa, sa reînnoade firul unei traditii manastiresti cu profunde ecouri, aici, pe plaiurile natale. Socotim ca peste toate actiunile omenesti, a stat, ca o pavaza protectoare Providenta divina, Care a calauzit pasii tuturor celor implicati în bunul mers al reconstructiei locasului

 

 citiţi mai departe

Partager cet article
Repost0
18 avril 2012 3 18 /04 /avril /2012 01:13
Partager cet article
Repost0
4 avril 2012 3 04 /04 /avril /2012 15:03
Starea actuală a bisericii de lemn din Hărcana

În urma strămutării, biserica a suferit câteva modificări, printre cele mai importante putând fi amintite: renunţarea la pridvorul aflat pe latura de sud a bisericii, dar, şi înlocuirea acoperişului de şindrilă cu unul de ţiglă.

01-Harcana03-bis_resize.jpgPlanul - descris de pereţii edificiului - este unul dreptunghiular, prelungit în partea de răsărit cu absida altarului, decroşată, cu cinci laturi. Pe latura de sud, biserica are două intrări, la fel ca şi alte biserici moţeşti. Prima dintre intrări conduce spre pronaosul bisericii, azi folosit ca şi depozit. Pereţii pronaosului, acoperiţi cu tencuială nefinisată şi nezugrăvită, delimitează un spaţiu cu lungimea de aproximativ 4,56 m şi lăţimea de 5,71 m. Tavanul, din scânduri, susţinut de patru grinzi se află la o înălţime de 2,5 m faţă de podea. Scândurile tavanului, acoperite cu şipculiţe paralele, prinse în cuie, au rămas netencuite. În spatele uşii, se află scara care asigură accesul spre podul bisericii. Peretele despărţitor, dintre pronaos şi naos, avea cândva fante, susţinute de doi baluştrii simpli din lemn. În prezent, aceste deschizături, care cândva facilitau participarea la slujbă a celor care se aflau în pronaos, sunt acoperite. Pe acest perete despărţitor, se pot vedea ultimele urme ale vechii picturi a biserici. Siluete de sfinte muceniţe se pot descifra, printre praf şi pânze de păienjeni, pe scândurile decolorate.

04-Harcana20-bis_resize.jpgDin pronaos, se poate ajunge în naos, prin intermediul uşii, practicate în peretele ce desparte cele două încăperi. În naos, se poate ajunge şi prin cea de-a doua uşă, care face legătura cu exteriorul. Lungimea naosului este de aproximativ 5,85 m iar lăţimea este aproape la fel ca cea din pronaos, 5,66 m. Naosul este acoperit de o boltă semicilindrică, distanţa dintre podea şi mijlocul bolţii fiind de aproximativ 4,36 m. Întreaga încăpere este tencuită şi văruită în culoarea albă. Pereţii nu sunt decoraţi cu picturi, dar, ici-acolo, întâlnim icoane de factură recentă. Pe latura de sud a naosului, spre altar regăsim strana cantorului, încadrată de doi prapori. Un candelabru de metal are sarcina de a lumina interiorul, alături de cele două ferestre, aflate amplasate pe pereţii de sud şi de nord, paralel. Din naos, spre absida altarului, accesul se face prin cele trei spaţii consacrate: două uşi diaconeşti şi uşile împărăteşti, înlocuite - în acest caz - de perdele.

05-Harcana29-bis_resize.jpgAbsida altarului, decroşată, are lăţimea de 4,65 m, iar, adâncimea (lungimea) de 3,38 m. Pereţii paraleli ai absidei, prin care aceasta este legată de restul edificiului, au o lungime de 2,14 m şi sunt continuaţi cu alte două segmente, care îngustează lăţimea absidei. Aceste laturi au aproximativ 1,87 m şi sunt simetrice. Forma pentagonală este închisă de un perete paralel cu intrările în absida altarului. Altarul este acoperit de o boltă semicilindrică, mai mică şi mai îngustă decât cea care acoperă naosul, înălţimea acesteia fiind de 3,99 m, iar, lăţimea fiind la fel ca şi cea a absidei: 4,65 m. Bolta care acoperă altarul este închisă - în partea de răsărit - cu un timpan drept, restul, în secţiunea ce se îngustează a absidei altarului, fiind acoperită de un tavan drept. Încăperea este luminată de cele două ferestre amplasate, una pe latura de sud, iar, cea de-a doua pe latura de est a absidei.

Biserica este acoperită - în prezent - de un acoperiş din ţiglă, unitar - peste pronaos şi naos, şi un pic mai coborât -peste altar, structura acoperişului, în această secţiune, aflându-se într-o stare foarte proastă. Greutatea prea mare a ţiglelor ceramice, lemnul acoperişului afectat de umezeală, au dus la prăbuşirea - aproape în totalitate - a părţii de acoperiş de deasupra altarului. În partea de vest a bisericii, deasupra pronaosului se află amplasat turnul clopotniţă, a cărei înălţime, măsurată de la plafonul ce acoperă pronaosul, este de aproximativ 7,8 m. Străpungând acoperişul, turnul este acoperit cu şiţă şi are galerie deschisă. Coiful tunului, relativ scurt, este acoperit cu tablă şi se termină cu o cruce simplă. Aceeaşi cruce se regăseşte şi în partea de răsărit a coamei acoperişului, deasupra naosului, precum şi pe coama acoperişului altarului.

 

- paragraf din lucrarea

 

Biserica de lemn din Hărcana

Bogdan ILIEŞ

- specialist în valorificarea patrimoniului cultural istoric şi pasionat al bisericuţelor de lemn

Partager cet article
Repost0
3 avril 2012 2 03 /04 /avril /2012 17:03

De ce ar trebui ca

turdenii să nu renunţe la biserica de lemn din Hărcana

- argumente pentru repararea/restaurarea bisericii de lemn din Hărcana -

Sunt câteva argumente, la îndemâna oricui, în favoarea bisericii de lemn din Hărcana.

1-Harta-Harcana_resize.jpg# Primul dintre acestea e unul, cât se poate de pragmatic, şi anume cel material. Cătunul Hărcana, acum cartier al municipiului Turda, e prea mic, cu prea puţini credincioşi pentru a putea suporta material construirea unei noi biserici de zid. De altfel, situaţia materială a celor câteva familii rămase în Hărcana este atât de dificilă încât nu pot fi asigurate nici măcar fondurile necesare pentru repararea actualei biserici.

2-biserica.jpg# Vechimea acestei biserici, construită în anul 1828, poate constitui un alt argument important pentru salvarea acestei biserici. Cercetări aprofundate din partea persoanelor abilitate în acest sens ar putea spune cu certitudine dacă biserica din Hărcana este una şi aceeaşi cu biserica din Poşaga de Jos, care - prin HCM nr. 1160/1955 - era declarată monument istoric. Dacă se dovedeşte că este vorba despre aceeaşi biserică, cercetările ar putea fi continuate cu scopul de a reînscrie această biserică pe lista monumentelor istorice. Acest edificiu, neprotejat de legea monumentelor istorice, supravieţuieşte doar în virtutea menirii sale de lăcaş de cult, riscând să dispară, în condiţiile în care o altă biserică îi va prelua funcţiunea.

# Un al treilea argument în favoarea acestei biserici constă în politica culturală pusă în practică de autorităţile locale din Turda. În ultimii ani, eforturile municipalităţii turdene au fost evidente în a valorifica feluritele atracţii turistice aflate în Turda sau în zonele imediat înconjurătoare. Salina Turda, centrul vechi al oraşului - cu bisericile şi casele sale vechi, castrul roman, parcul zoologic, Cheile Turzii, Valea Arieşului, mormântul lui Mihai Viteazu sau casa în care a poposit pentru câteva zile Petőfi Sándor, sunt doar câteva din atracţiile turistice din această zonă. Cu toate acestea lipseşte ceva, iar acel ceva ar putea fi completat tocmai de biserica de lemn din Hărcana. Deşi, judeţul Cluj este bine reprezentat sub aspectul numărului de edificii de cult din lemn în lista monumentelor istorice, zona Turzii este săracă în astfel de monumente. Biserica de lemn din Hărcana, aflată atât de aproape de Turda, ar putea constitui nucleul unui posibil parc cu specific etnologic. Prin păstrarea acestei biserici - şi punerea ei în valoare - paleta de atracţii turistice oferită de Turda ar fi mai bogată.

3-Harta-Posaga-de-jos2_resize.jpg# Un ultim argument, al patrulea, constă în faptul că această biserică ar putea constitui o punte de legătură culturală între două comunităţi: cea din Poşaga de Jos, localitatea de origine a bisericii şi cea din Hărcana/Turda, actuala localitate de ”domiciliu” a bisericii de lemn.

Viitorul bisericii din Hărcana este incert, dar, nu imposibil de ”îndreptat spre vremuri mai bune”. Desigur acest deziderat necesită sacrificii financiare ... din partea tuturor, dar, astfel eforturile materiale şi sufleteşti ale lui Pop Raveca, Bucur Veronica, Rad Ionaş, Matei Nicolae, Rus Iosif şi a celorlalţi 111 donatori din Hărcana, menţionaţi în situaţiile anului 1955, a meşterilor şi a ctitorilor din Poşaga de Jos nu ar fi în zadar, dacă această biserică de lemn ar fi salvată.

- paragraf din lucrarea

 

Biserica de lemn din Hărcana

Bogdan ILIEŞ

- specialist în valorificarea patrimoniului cultural istoric şi pasionat al bisericuţelor de lemn

Partager cet article
Repost0
17 décembre 2011 6 17 /12 /décembre /2011 09:08

Măgina ar putea fi un nume de femeie frumoasă, dorită. Dar, este un nume de sat.

  Mai mult, este un nume de mănăstire, nu prea vizitată, mai ales din cauza poziţiei retrase, într-un fund de vale, în munte.

Aşa cum îi stă bine unei mănăstiri. O mănăstire veche, chiar.

 

O mănăstire ce dăinuie, împotriva tuturor vicisitudinilor, oamenilor şi vremilor, de patru secole. Cel puţin. Am reuşit - în sfârşit, după mai bine de patru luni! - să ajung, din nou, pe-acolo.

 

Ca un reporter bine informat, vizita mea la Măgina se datorează unei informaţii primite: încă o casă de lemn, veche de vreo două secole, se mută din satul Râmeţi, în Măgina, în curtea mănăstirii.

 

Prin osârdia Părintelui Stareţ Serafim şi prin truda meşterului Aurel Olteanu, cel care a contribuit decisiv, cu meşteşugul său, şi la mutarea casei lui părinteşti în curtea casei parohiale din Măgina.

 

Cu Mănăstirea Măgina m-am întâlnit, încă, din Aiud. În gangul de intrare în Cetatea din mijlocul oraşului, un panou informativ te ispiteşte cu informaţii despre mănăstire.

 

Pentru comoditatea celor care vor veni cu maşina la mănăstire, la intrare, este în curs de amenajare, o parcare. Etajată pe trei terase, inteligent şi spectacular create în configuraţia înclinată a terenului.

 

Casa de la munte

În curte, poţi observa un morman de grinzi şi altul de pietre. Grinzile, cu afumătura şi varul multor decenii pe ele, sunt stivuite în locul ales pentru viitorul Muzeul al Icoanei. Demontată, casa aşteaptă vremea prielnică pentru remontare. Piatra de fundaţie este şi ea aleasă cu grijă şi adusă în curtea mănăstirii.

 

Vise de stareţ

Am stat de vorbă cu Părintele Serafim, mai bine de un ceas, despre acest proiect şi despre altele. Aproape singur, se luptă cu birocraţia şi lipsurile financiare. Nnu numai să păstreze Mănăstirea, ci, să o sporească în frumuseţe şi valoare, întru împlinirea menirii sale de lăcaş de credinţă şi focar de cultură, deopotrivă.

Părintele îmi spune că, pentru oamenii de la munte, din satul şi zona de unde a pogorât casa, erau legaţi, tradiţional, de mănăstire.

Nu aveau preot în sat - sate mici, risipite peste coame de munte, pe văi, unde oamenii abia îşi duceau traiul, şi veneau la mănăstire ca ... acasă.

Poate, unii îşi au aici, în cimitirul mănăstirii, strămoşii.

La şcoala de la mănăstire, veneau învăţăcei, chiar şi de pe Târnave.

 

Muzeul Icoanei Ortodoxe

Proiectul în derulare este casa străveche, de vreo două secole, demontată din Râmeţi - sub coordonarea lui Aurel Olteanu - şi care se va reconstrui în curtea mănăstirii. O măicuţă de la Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, ca moştenitoare a casei, a donat-o aşezământului de la Măgina. Casa va fi acoperită cu şiţă (şindrilă). Toată casa a fost edificată numai din lemn, piatră şi paie. Lemnul a fost prelucrat numai din bardă. Chiar şi cuiele fiind din lemn.

Casa va adăposti proiectul drag sufletului stareţului: un Muzeu al Icoanei, pe sticlă - într-una dintre încăperi - şi pe lemn - în cealaltă. Ca rol, muzeul nu se va limita la prezentarea icoanelor, ci, se doreşte a deveni un centru de îndrumare, o adevărată şcoală pentru iconari.  

Părintele Serafim face apel la cei care deţin astfel de obiecte, la cei care le crează ori le colecţionează, pentru donaţii.

Deocamdată, colecţia cuprinde patru icoane, vechi şi valoroase. Mai există, la Muzeul Arhiepiscopiei de la Alba Iulia, o icoană, provenită de aici - realizare din 1744 a lui Sofronie de la Cioara -, care, după restaurare, va reveni acasă, la Mănăstirea Măgina!

 

Clădirea nouă e şubredă

O altă problemă, ce dă nopţi de nesomn şi dureri de cap Părintelui Stareţ, este clădirea chiliilor şi administraţiei.

În intenţie, la etaj, s-ar fi amenajat camere pentru oaspeţi, ar fi fost o şansă în administrarea, din punct de vedere financiar, a mănăstirii.

Dar, clădirea este în pericol.

Construită cu vreo zece ani în urmă, pe o fundaţie şubredă, clădirea a acumulat crăpături înfiorătoare în ziduri!

Banii s-au cheltuit, fără ca proiectantul şi constructorul să ia seama de particularităţile terenului.

Vă ademenesc cu imaginea mănăstirii, văzută de pe dealul din dreapta văii Măginei

Nu pot încheia povestea vizitei mele la Mănăstirea Măgina, decât cu îndemnul: vizitaţi-o! Nu veţi regreta, mai ales, dacă veţi avea şi privilegiul să schimbaţi câteva cuvinte cu Părintele Stareţ Serafim şi să-i primiţi binecuvântarea. Apoi, vă asigur că, pentru o a doua vizită, nu veţi mai avea nevoie de îndemnul meu!
Articolul este preluat de pe blogul Zamfir Turdeanu'
Partager cet article
Repost0
7 décembre 2011 3 07 /12 /décembre /2011 22:20
Partager cet article
Repost0
6 novembre 2011 7 06 /11 /novembre /2011 06:41

Cu ceva timp în urmă, un coleg din presa locală atrăgea atenţia asupra gradului avansat de deteriorare a bisericii de lemn din Hărcana. De curând, am trecut prin cătunul, declarat "cartier al municipiului", pentru a constata, la modul concret, care este realitatea de pe teren. După alte investigaţii, vă dau, acum, raportul.

Adusă cu caru’ cu boi

Biserica de lemn din Hărcana a fost adusă, prin ‛55, de la Poşaga de Sus. Transportată cu mocăniţa de la Poşaga la Turda, a fost transbordată pe un car cu boi, adusă la Hărcana şi montată pe o fragilă fundaţie de beton. La bici a fost … Fiul lui îşi mai aminteşte de acele zile.

Înainte de ‛89, un preot foarte deştept, a în

locuit acoperişul din şindrilă, cu ţigle. Implicit, a şubrezit construcţia.

Apoi, ţiglele sparte şi neînlocuite au permis ca ploaia să-şi înceapă procesul de măcinare a structurii din lemn. Urmarea?

Astăzi, o parte din acoperiş, cea de deasupra altarului, se prăbuşeşte, plus că mai sunt vreo patru spărturi pe toată suprafaţa acoperişului. Turnul clopotniţă suferă de aceleaşi metehne. Structura de lemn, grinzile şi celelalte elemente, este şubrezită. Înlocuirea elementelor deteriorate ar costa mult mai mult decât construcţia unei ale biserici.

Este şi părerea arhitectului care „a consultat” bolnava clădire, mai în vară.

Alta mai mare şi mai frumoasă

Fief al greco-catolicilor, cătunul şi-a văzut biserica transformată în ortodoxă la ordinul comuniştilor din ‛48. Acum, unii pretind că „ortodoxă a fost întotdeauna”.

Cătunul este format din puţine case. Şi mai puţine, sunt locuite. Majoritatea servesc drept case de vacanţă sau reşedinţă de vară pentru apropierea de terenul agricol.

De câţiva ani, un preot mai trece pe la biserică, de Paşte şi de Crăciun, precum şi la solicitarea credincioşilor. Preotul nu a mai fost pe-aici, de la Paşte. Botezurile se fac la alte biserici, unde se merge cu pruncu’ în braţe. E mai comod şi mai ieftin. Ultima înmormântare a avut loc prin 2009.

Preotul spune că sunt înaintate demersurile pentru o biserică nouă, mai mare şi mai frumoasă, pe ruinele acesteia, mai mult decât centenară. Edificiul a fost scos de pe lista patrimoniului, după ce a fost modificat acoperişul.

Hărcana, mon amour

Undeva, prin Cartierul Primăverii, l-am găsit şi pe preotul care slujeşte, tot mai rar, la Biserica de lemn din Cartierul Hărcana. Se dăduse de trei ori peste cap şi se făcuse … constructor.

A acceptat să-mi spună două cuvinte despre biserica în curs de prăbuşire.

 

Cea adusă prin ’55 din Poşaga de Sus este distrusă de indolenţă şi ocoşime. Acum, se va construi o altă biserică, din zid, “mai mare şi mai frumoasă”.

Este ca şi cum ai aduce, în locul unei mici perle naturale, un glob de sticlă şlefuită, “mai mare şi mai frumos”! Cum ne declara Brucan? Parcă: "stupid people"!

Deci, pe Pământ, nimic nu ne împiedică să scăpăm de ea. Nici oamenii, nici Dumnezeu, nu au îngrijit-o ca să reziste. Mare păcat!

Demersul de salvare este tardiv şi fără nici o şansă de succes.

Alte informaţii şi imagini despre Hărcana: Biserica de lemn din Harcana (exterior), Biserica de lemn din Harcana (interior), Am uitat: Hărcana, 24 septembrie 1944, Paşi prin Hărcana, Să salvăm biserica de lemn din Hărcana

Partager cet article
Repost0
13 septembre 2011 2 13 /09 /septembre /2011 08:19
Inaugurarea/sfinţirea unui lãcaş de cult este, întotdeauna, un motiv de bucurie, nu numai pentru enoriaşii cultului respectiv, ci, şi pentru comunitatea locală. Am avut onoarea de a fi invitat la inaugurarea Bisericii adventiste de ziua a şaptea, Speranţa, într-un corp nou de clãdire, situat pe str. Mihai Viteazu din Turda.

La ora 10, a zilei de sâmbătă, 10 septembrie, un grup de bărbaţi aştepta şi primea musafiri, pe trotuarul din faţă. Clădirea strălucea în Soarele toamnei, arãtându-se în toată frumuseţea în care au îmbrăcat-o arhitecţii şi constructorii.

Dincolo de capacitatea de circa două sute de locuri, în curte, un ecran mare de proiecţie era disponibil pentru cei care nu au încãput în sala bisericii, oferindu-li-se şi lor şansa sã urmãreascã slujba.

Chiar dacă la ceremonie au fost invitaţi primarul Tudor Ştefãnie, senatorul Alexandru Cordoş din partea PSD, reprezentanţi ai autoritãţilor locale şi judeţene, nici primarul şi nici vicele „nu au putut veni” să onoreze "Speranţa" adventiştilor!

În declaraţia dată pentru Radio Transilvania, pastorul Iosif Ciurilã a afirmat cã „evenimentul este unic pentru Biserica Adventisã de ziua a şaptea, pentru că vor fi prezenţi oficialitãi din Cluj şi Bucureşti, pastori care au servit în zonã, alocuţiunile, muzica şi programul de rugãciune vor face parte din manifestãrile zilei. Vom vorbi şi despre un istoric al bisericii noastre. Am primit fonduri de la autoritãţile locale, Consiliul Judeţean, Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru edificarea acestui lãcaş.”.

Construcţia bisericii Speranţa a durat trei ani, bazându-se pe generozitatea a numeroşi sponsori din ţarã şi strãinãtate. Dar, cu sârg, cu tenacitate, cu răbdare, se pot face multe. Sobră, dar, monumentală, clădirea bisericii se evidenţiazã în peisaj, tocmai prin lipsa fastuozităţii gratuite.

Între creştini, Biserica Adventistã de Ziua a Şaptea se distinge prin pãstrarea sâmbetei, a şaptea zi a sãptãmânii iudeo-creştine, ca fiind Sabatul. Mare parte din teologia acestei biserici corespunde învãţãturilor evanghelice, cum ar fi Trinitatea şi infailibilitatea Scripturii. Diferenţele apar la starea omului în moarte şi doctrina judecãţii, precum şi prin accentul pus pe dietã şi sãnãtate, înţelegerea holisticã a persoanei, promovarea libertãţii religioase şi pentru principiile şi stilul de viaţã conservator.

La ieşirea din biserică, fiecare a primit, din partea pastorului, o strângere de mânã şi câteva cuvinte de binecuvântare. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă, un bufet suedez, bine agrementat cu multe fructe. Mai ales pentru cei veniţi de departe, a fost o şansã de a discuta cu persoane cu care nu se mai întâlniserã de mult timp.

Deosebită mi s-a părut a fi organizarea. O mulţime de bărbaţi, cu ecuson „diacon”, erau foarte atenţi şi ofereau îndrumare la cea mai mică privire întrebătoare a cuiva. Din păcate, pastorul a fost prea ocupat ca să putem discuta, Dar, l-a suplinit Robert Tătar, cel ce mă şi invitase la eveniment, care mi-a spus:

Imagini de la eveniment, vă ofer în album.

La eveniment am constatat prezenţa, ordonatã şi activă, a numeroşi romi, bărbaţi, femei, tineri, copii. Îmbrãcaţi de sărbătoare, uimitor de "la locul lor" printre ceilalţi, îmi dau speranţe privind integrarea lor în societate, în normele ... normale ale democraţiei.
Partager cet article
Repost0